Du er ikke logget ind
Beskrivelse
Si totusi, unei atari caracterizari strict estetice poate ca n-ar trebui decat sa-i adaugam o notatie simpla, elementara: in universul vietii noastre cotidiene, cel intesat de valori pestrite, in care spiritul exhibitionist al noilor Scatii a devenit o adevarata institutie - el fiind tot mitocanesc, agresiv si invaziv ca si acum un veac - tot ceea ce ne ramane este sa ne autocontemplam, distantandu-ne si decantand in tot tumultul haotic ceea ce are valoare morala perena si sens in longue duree, cum ar spune Fernand Braudel. Poate ca asa ceva a intuit Duiliu Zamfirescu inca de atunci, iar ca scriitor s-a simtit dator sa lase generatiilor viitoare Ciclul Comanestenilor, iar ca om sa fie, intotdeauna, politicos. Or, se stie ca virtutea politetii a locuit' firesc in cele doua stiluri si moduri de viata atat de apreciate de autor: aristocratia si taranimea. Doua clase sociale care au disparut din istorie, tot asa cum trasaturile morale si estetice asociate lor in mod privilegiat par a fi estompate in contemporanitate: statornicia, nobletea caracterului, generozitatea, rabdarea, blandetea, serenitatea si simtul onoarei. Eclipse si absente despre care nu se poate sa nu meditam recitindu-l pe Duiliu Zamfirescu.