Blestem de mama

Colecția romanelor scriitoarei Mara Popescu-Vasilca ne oferă și de data aceasta o mostră de epic realizat exemplar. ?ncepută la persoana a I-a singular, cartea suscită ?ncă de la primele pagini interes pentru lectură despre m?ntuirea prin dragoste.

La granița dintre viață și moarte, personajul principal, un bărbat trecut prin multe, cutreieră acea parte a orașului care ?i provoacă cel mai mult teamă. E hotăr?t să termine cu viața și tocmai aici, pe podul pe care tălpile lui pășesc cu ?nfrigurare. O cohortă de năluci ?l ?nsoțesc ?n plimbarea nocturnă și-l ?ndeamnă, fie să se arunce de pe pod, fie să-și revină și să se trezească din starea aceea deplorabilă. Tot trecutul ?i pătrunde cu zgomot ?n ochi și-n auz și parcă e căzut ?ntr-o capcană din care se zbate zadarnic să iasă. Atmosfera este redată cu mult talent narativ. P?nă și fundalul muzical este ?n ton cu starea de confuzie și neliniște a personajului.

O fină investigație psihologică asupra lui, atestă talentul de necontestat al autoarei: "Mă reazem de parapet, ?mi iau capul ?n m?ini acoperindu-mi urechile, simt că-nebunesc la g?ndul că o să mor și eu disperat și singur ca el, dar vorbele ?mi ajung printre degete. Ani de zile am fredonat la infinit această blestemată arie, pusă pe note, un urlet de ființă omenească de nestăvilit, "E muoio disperato!" Pendularea aceasta ?ntre teamă și disperare, este constanta bărbatului, ajuns pe pod ?n plină noapte pustie: "Aria asta, stafia, mașina, podul macabru și eu..."

Se zice că ?n preajma morții, omul iubește viața cu putere, așa cum poate, nu a făcut-o p?nă atunci. Dar, se pare că destinul a pus stăp?nire pe viața personajului. Un joc de umbre și năluci sporește starea de angoasă. Pe deasupra și un sinucigaș, ?ntr-un gest de disperare, se aruncă de pe parapetul de cărămidă, lu?ndu-și adio de la viață, după ce așteptase un semn de la o persoană iubită, care să-l ?mpiedice. ?ntr-un fel, anticipează ceea ce avea să urmeze. O demonstrație pe viu despre distanța infimă dintre viață și moarte. Trecerea dincolo e și un act de curaj și unul de lașitate maximă. Depinde care dintre ele c?știgă. Victimă și călău ?n aceeași măsură.

Real și supranatural se amestecă ?n viziunile bărbatului care, din pricina condiției lui precare, din cauza foamei, frigului, emoției, sinucigașului care-și curmase viața de pe pod, imaginile devin hiperbolice: "Oricum mă simt urmărit de multe g?nduri negre cu care trebuie să mă lupt. Stafia, sigur era parte din mine. Stătea acolo ca să mă ajute, să mă eliberez de trecut, prea știa multe. Acest trecut care-mi dă o mare ?ncărcătură negativ emoțională". Cu toate aceste g?nduri, omul depășește momentul, depășește criza suicidală și se smulge brusc din locul care ?l ținea cu ghearele. E ca o eliberare, ca o evadare din moarte și o re?ntoarcere la viață. Și cu c?t a fost tentația mai mare, cu at?t acum se prinde de balustradă mai v?rtos, ca ?ntr-o disperare și o primejdie grozavă.